Claudia Gadea

Mă numesc Claudia Gâdea și sunt un om pasionat de imagine de când mă știu.

Pasiunea pentru fotografie înseamnă pasiune pentru oameni și pentru viață. Felul în care ne raportăm la lumea din jur, la natură și la oamenii din viață noastră, ne definește și ne construiește pe interior. Fotografia înseamnă prezența conștientă, asumarea posibilității de a eșua, dar și de a surprinde esența, de a aștepta pentru cadrul perfect în timp ce faci nenumărate încercări. Pentru mine, fotografia nu e un sport de echipa, ci mai degrabă te învață să stai confortabil cu tine, să te accepți, să te descoperi și să îndrăznești să vezi altfel, să fii autentic și asumat. Și cred că astăzi asta e mai important că niciodată.

În copilărie, când am pus pentru prima dată mâna pe un aparat de fotografiat, am știut că asta va fi o poveste pentru o viață întreagă. Când am reușit să mi-l cumpăr pe primul, cu banii mei, strânși cu greu și renunțând la multe lucruri pe care le făceau sau le aveau copiii de vârstă mea, am știut că sunt pe un drum ales de mine și că doar de mine depinde de acum. În fiecare loc și în fiecare obiect există lucruri uimitoare pe care ceilalți nu le văd și există lucruri pe care le vede doar camera, într-un fel de călătorie în care ochii caută ceva-ul ascuns, iar camera îl găsește. Îmi place să călătoresc și de cele mai multe ori, am fost doar eu și camera foto. Am locuri favorite, în care mă întorc și fotografiez, din același punct, că să văd cum au trecut anii, dar sunt mereu într-o căutare curioasă de noi destinații. Am o pasiune aparte pentru Islanda, Italia și Turcia, dar cred că fiecare loc din lume are vibrația lui.

Am lucrat că fotograf de produs, fashion, portret și eveniment și cred că fiecare experiență m-a rafinat. Mă pasionează fotografia alb negru și am câteva proiecte alb negru: “Mannequins”, “Shiro Project”, “Horses”. Îmi place culoarea în mod neconvențional și caut mereu frumusețea ascunsă.

O parte din proiectele mele de suflet sunt: “Abstract and Patterns” “Mannequins în colors” “Boats”. M-am pregătit să fiu profesor de geografie și am ales acum să predau fotografie pentru că reprezintă combinația perfectă între dragostea pentru copii și pasiunea pentru fotografie.

Distribuie